Singurătate, stil de ataşament şi sensul vieţii

Singurătate, stil de ataşament şi sensul vieţii

Studiul realizat în 2025 cu privire la 124 persoane adulte din România confirmă existența unei relații negative semnificative între singurătate și sensul vieții (H1). Aceasta indică faptul că pe măsură ce nivelul singurătății crește, percepția sensului vieții scade. Corelația Spearman de -0,306 (p = .001) reflectă o asociere moderată, semnificativă statistic, între aceste două variabile. Acest rezultat este în concordanță cu literatura de specialitate care subliniază impactul negativ al singurătății asupra bunăstării psihologice și a sensului existențial (Hawkley & Cacioppo, 2010). Astfel, intervențiile psihologice care vizează reducerea singurătății pot contribui semnificativ la creșterea percepției sensului vieții.

În ceea ce privește stilurile de atașament, s-au identificat relații negative semnificative între sensul vieții și atât atașamentul anxios (H2), cât și atașamentul evitant (H3). Corelațiile Spearman au fost de -0,185 (p = .039) pentru atașamentul anxios și -0,204 (p = .023) pentru atașamentul evitant. Aceste rezultate indică faptul că tendințele de insecuritate în relațiile interpersonale, caracterizate prin anxietate sau evitarea apropierii, sunt asociate cu o percepție mai scăzută a sensului vieții. Aceste constatări susțin teoriile atașamentului care evidențiază importanța relațiilor securizante în dezvoltarea unui sens existențial pozitiv (Mikulincer & Shaver, 2016).

Analiza diferențelor în funcție de vârstă (H4) a relevat că persoanele mai în vârstă (45+ ani) prezintă niveluri semnificativ mai ridicate ale sensului vieții comparativ cu cele mai tinere (18-45 ani). Diferența este confirmată prin testul Mann-Whitney U (U = 1010,5, Z = -4,471, p < .001). Această constatare este în acord cu literatura care sugerează că experiența de viață și maturizarea contribuie la o înțelegere mai profundă și mai integrată a sensului vieții (Steger et al., 2009). De asemenea, distribuțiile scorurilor au indicat o variabilitate mai mică în grupul mai în vârstă, sugerând o stabilitate mai mare a percepției sensului vieții în această categorie, ceea ce a fost subliniat şi în alte lucrări (Reker, G. T., & Wong, P. T. P., 1988).

În ceea ce privește diferențele de gen (H5), rezultatele au evidențiat că femeile raportează un sens al vieții semnificativ mai ridicat decât bărbații, diferența fiind semnificativă statistic (U = 480, Z = -6,572, p < .001). Această diferență poate reflecta variații în modul în care bărbații și femeile procesează și atribuie sens experiențelor lor de viață (Schnell, T., 2009), precum și diferențe în rețelele sociale și suportul emoțional (Pinquart & Sörensen, 2001).

Modelul de regresie ierarhică (H6) a demonstrat că singurătatea, atașamentul evitant, vârsta și genul sunt predictori semnificativi ai sensului vieții. Coeficienții semnificativi pentru singurătate (B = -0,319, p < .001), atașament evitant (B = -0,137, p = .001), vârstă (B = 2,580, p = .008) și gen (B = 6,472, p < .001) indică faptul că aceste variabile contribuie semnificativ la explicarea variației sensului vieții în cadrul eșantionului. Atașamentul anxios a prezentat o tendință negativă, dar fără semnificație statistică (B = -0,050, p = .065). Acest model subliniază complexitatea determinanților sensului vieții și importanța integrării factorilor psihosociali și demografici în înțelegerea acestui construct.

Analizele de moderare (care au confirmat parţial H7, doar în ceea ce priveşte efectul moderator al stilului de ataşament anxios în relaţia dintre singurătate şi sensul vieţii) au arătat că atașamentul anxios amplifică efectul negativ al singurătății asupra sensului vieții. Persoanele cu un nivel ridicat de atașament anxios resimt mai puternic efectul negativ al singurătății asupra sensului vieții, comparativ cu cei cu un atașament anxios scăzut. Astfel, dacă două persoane au același nivel de singurătate, dar una are atașament anxios mai ridicat, acea persoană va avea un sens al vieții mai scăzut decât cealaltă, tocmai din cauza interacțiunii dintre cele două variabile. Din perspectivă aplicativă, aceste rezultate sugerează că intervențiile psihologice orientate spre creșterea sensului vieții ar trebui să acorde o atenție deosebită persoanelor cu atașament anxios ridicat, întrucât acestea sunt mai vulnerabile la efectele negative ale singurătății.

Rezultatele studiului confirmă faptul că singurătatea și stilurile de atașament nesecurizant sunt factori de risc pentru percepția redusă a sensului vieții. Totodată, vârsta și genul feminin sunt asociate cu niveluri mai ridicate ale sensului vieții, sugerând un rol protector al acestor caracteristici. Aceste constatări au implicații practice importante, indicând necesitatea dezvoltării unor intervenții psihologice și sociale care să vizeze reducerea singurătății și promovarea relațiilor securizante, în special în rândul persoanelor tinere și al bărbaților, pentru a sprijini o mai bună percepție a sensului vieții.

 Limitările au fost date de circumstanţele determinarii lotului de participanţi, de aceea rezultatele studiului nu pot fi extrapolate, neavând validitate externă din perspectiva modului în care s-a putut realiza cercetarea. Au răspuns cei care au dorit după ce au văzut anuntul pe rețelele sociale. De aceea, nu s-a putut asigura o distribuție echilibrată de femei şi bărbaţi, şi nici evitarea concentrării în grupa de vârsta de peste 45 de ani.

O  altă potenţială limită a acestui studiu este aceea că participanții la acesta sunt preponderent de gen feminin (82 v 42). Acest aspect limitează generalizarea rezultatelor. În ciuda acestui lucru, această disproporție a avut si avantajul de a arăta că genul este un factor predictiv semnificativ. Totuși, pentru studiile viitoare ar fi recomandabil să fie creat un design de cercetare care să asigure un echilibru între numărul de participanți din ambele genuri pentru a determina dacă rezultatele rămân neschimbate sau nu.

O altă limitare este la nivelul vârstei participanților, astfel că cei mai puţini dintre aceștia s-au găsit în intervalul de vârstă 18-45 de ani (55), grupa de vârstă de peste 45 de ani fiind mai bine reprezentată (69). Pentru scopul generalizării rezultatelor ar fi recomandabil ca în studiile viitoare să fie asigurat un mai bun echilibru între grupele de vârstă, astfel încât să participe mai multe persoane din grupele tinere de vârstă (inclusiv adolescenţi) .

În același timp completarea chestionarului în mediul online poate fi o limită semnificativă întrucât participanții puteau fi afectați de mediul în care se găseau la momentul completarii. În felul acesta participanții au completat în condiții de mediu diferite care le poate afecta calitatea răspunsurilor. Astfel, lipsa unui mediu uniform poate reprezenta o limită a prezentului studiu. La aceasta se adaugă momentele diferite de completare în timp a chestionarului (fie dimineața devreme, fie seara târziu), ceea ce poate explica o serie de diferențe în datele obținute.

Având în vedere specificul eșantionului și contextul cultural în care a fost realizată cercetarea, rezultatele pot să nu fie generalizabile la alte populații sau culturi. De asemenea,  absenţa unor versiuni ale scalelor validate pe populația din România limitează validitatea internă și externă a studiului, reduce comparabilitatea internațională și crește riscul de interpretări eronate din partea respondenţilor.

În plus, fiind vorba de chestionar bazate pe auto-raportare independentă a datelor este dificil de estimat care este înţelegerea exactă a itemilor şi aprecierea corectă de către participanţi a nivelurilor pe scala Linkert.

Studiul are un design transversal (cross-sectional), ceea ce înseamnă că datele au fost colectate la un singur moment în timp. Acest tip de design nu permite stabilirea relațiilor cauzale între variabile, ci doar identificarea unor asocieri sau corelații.  Pentru a demonstra cauzalitatea, ar fi nevoie de studii longitudinale sau experimentale. Fără date longitudinale (colectate în mai multe momente), nu știm dacă schimbările în singurătate duc la schimbări în sensul vieții sau invers. Ceea ce ştim în baza studiului este că, atunci când scorul la singurătate sau atașament anxios este mai mare, scorul la sensul vieții tinde să fie mai mic. Însă nu putem exclude posibilitatea ca un sens al vieții scăzut să ducă la mai multă singurătate sau ca o a treia variabilă să influențeze ambele.

Sensul vietii este o temă existențialistă care a determinat realizarea multor studii și care va determina realizarea și altor studii în viitor datorită impactului masiv al acestui element asupra vieții oamenilor. Determinarea acelor factori care au legatură sau chiar prezic nivelul sensului vieţii este extrem de utilă pentru ca indivizii să poată sti ce calibrări să facă în legătură cu acesta.

De aceea, este important ca în continuare să fie realizate astfel de studii având drept variabilă dependentă sensul vietii, dar cu includerea și a altor variabile independente. Cercetarea mai granulară pe grupe de vârstă, gen sau alte contexte de viață poate scoate la iveală factori esențiali în prezicerea sensului vieţii, care îi pot ajuta pe oameni să se poziționeze mai bine, să se cunoască mai bine, să se auto-gestioneze mai bine și să nu fie surprinși de diferitele stări prin care trec în contextul preocuparii legate de sensul vietii. Astfel, extinderea modelului prin includerea unor variabile suplimentare, cum ar fi suportul social, reziliența, starea de sănătate mentală, stresul perceput sau alte stiluri de atașament, poate oferi o înțelegere mai complexă a factorilor care influențează sensul vieții.

Având în vedere specificul cultural al eșantionului, este recomandabil să se realizeze studii comparative interculturale pentru a investiga modul în care cultura, normele sociale și contextul economic influențează relațiile dintre singurătate, atașament și sensul vieții.

Pentru a reduce variabilitatea cauzată de condițiile diferite de completare a chestionarelor (online, acasă, în diferite momente ale zilei), studiile viitoare ar putea utiliza metode standardizate de colectare a datelor sau să controleze mai riguros aceste variabile.

În plus, este important să se asigure un echilibru mai bun între genuri și grupe de vârstă în eșantioanele viitoare, pentru a putea generaliza rezultatele și a investiga mai bine diferențele specifice. În plus, includerea adolescenților și a altor categorii de vârstă poate oferi o perspectivă mai amplă asupra formării și evoluției sensului vieții.

Dezvoltarea și validarea unor versiuni ale scalelor utilizate, adaptate și validate pe populația românească, va crește validitatea internă și externă a studiilor viitoare și va permite o comparabilitate mai bună cu alte cercetări internaționale.

Pentru a depăși limitarea designului transversal și a investiga relațiile cauzale, este recomandat să se realizeze studii longitudinale care să urmărească participanții pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, se vor putea observa schimbările în singurătate, atașament și sensul vieții și modul în care acestea influențează evoluția reciprocă. De asemenea, studiile experimentale pot testa intervenții specifice pentru reducerea singurătății sau anxietății de atașament și impactul lor asupra sensului vieții.

Pe baza constatărilor privind rolul moderării atașamentului anxios, este necesară dezvoltarea și testarea unor intervenții psihologice specifice pentru persoanele cu atașament anxios ridicat, care să vizeze reducerea singurătății și creșterea sensului vieții.

Aceste direcții viitoare vor contribui la o înțelegere mai aprofundată și mai nuanțată a factorilor psihosociali care influențează sensul vieții, vor permite dezvoltarea unor intervenții mai eficiente și vor spori validitatea și generalizabilitatea rezultatelor în diverse contexte populaționale și culturale.

O literatură empirică mare și în creștere a documentat nenumăratele moduri în care oamenii se raporteaza la sensul vietii. Deși detaliile precise ale procesului de raportare la sensul vieţii pot varia destul de substanțial de la un individ la altul, procesul în sine pare a fi unul universal uman. Din această perspectivă, cunoașterea factorilor care moderează sau corelează cu sensul vieţii, şi managementul lor din timp, pot conduce la o viață mai bună.