Ghid pentru Dependenţa de smartphone şi FOMO:
Intervenție psihologică și modele explicative
1. Problematica
1.1. Importanța temei
În era digitală, smartphone-ul a devenit un instrument indispensabil, dar utilizarea sa excesivă a dus la apariția unor forme de dependență comportamentală, însoțită adesea de FOMO – teama de a rata experiențe sociale sau informații. Această combinație influențează negativ sănătatea mintală, favorizând anxietatea, probleme de concentrare, tulburări de somn și diminuarea relațiilor sociale reale. Aceste fenomene apar dintr-o interacțiune complexă de factori psihologici, sociali și de mediu. Creșterea rețelelor sociale și normalizarea conectivității constante contribuie la această dependență, utilizatorii experimentând anxietate și sentimente de inadecvare când sunt deconectați.
Accesul la informaţii şi contactul rapid cu alte persoane, precum şi recompensa instantanee care generează o infuzie de dopamina, pe care le dă accesul la un smartphone, face ca un astfel de dispozitiv să fie greu de lăsat din mână. Această atracţie exercitată de către culorile, sunetele sau vibraţiile smartphoneului îi menţinâne pe utilizatori conectaţi, lucru explicabil de faptul că specialiştii implicaţi în crearea smartphoneurilor s-au inspirat din aparatele de slot sau alte aparate de cazino (Chen et al., 2019).
Există o asemănare importantă între utilizarea excesivă a smartphoneurilor şi participarea compulsivă la jocurile de noroc, această tulburare de dependenţă de jocurile de noroc (ludomania) fiind inclusă în DSM-5, spre deosebire de dependenţa de smartphone-uri (smartphone addiction – “SPA”) care nu a primit încă o astfel de încadrare.
Utilizarea problematică a smartphone-ului a fost clasificată ca un subset de dependențe comportamentale, cum ar fi jocurile de noroc sau supraalimentarea, în care, în loc să fie dependent de o substanță, individul este dependent de comportament sau de sentimentul experimentat prin manifestarea comportamentului (Kostyrka-Allchorne K. et al., 2023).
Refugiul în jocurile de noroc, realitate virtuală, consumul de alcool, droguri, mâncare sau orice altă substanță/obiect poate indica o lipsa de satisfacție din relațiile interumane.
1.2. Manifestări și simptomatologie
Dependența de smartphone se manifestă printr-un set distinct de comportamente compulsive, Printre cele mai frecvente simptome se numără: utilizare compulsivă a telefonului, anxietate in cazul lipsei smartphoneului si implicit a conectarii (no-phone anxiety), nevoia constantă de a verifica notificările sau noutatile, comparație socială intensă și stimă de sine scăzută, lipsă de control asupra timpului petrecut cu smartphoneul în mână, întreruperea activităţii de mai multe ori pentru a verifica smartphone-ul, etc.
La cele de mai sus se adauga manifestările emoţionale care indică faptul că ar putea fi vorba de o dependenţă de smarphone: sentimente de iritabilitate, agitaţie, nervozitate atunci când din
diverse motive telefonul nu poate fi folosit, amorteala afectiva manifestata prin dificultăţi majore şi chiar imposibilitatea de a găsi alte sfere de interes şi alte activităţi în afara utilizării smartphoneului, trezitul de mai multe ori pe noapte pentru a verifica smartphone-ul, etc.
Cele mai evidente simptome sunt legate de petrecerea unui mare numar de ore pe telefon (de exemplu peste 14 ore pe zi) şi printr-o stare de anxietate sau chiar simptome de sevraj când persoana nu este aproape de el.
Dispozitivele digitale asigură împlinirea a trei iluzii sau fantezii: individul îşi poate concentra atenţia strict pe ceea îşi doreşte, individul are convingerea că va fi mereu vazut sau auzit și individul nu se simte singur. Există o evitare agresivă, plină de frici şi angoase, a singurătăţii, iar tehnologia este un complice de bunăvoie. Este aproape ca și cum am individul ar conduce cu o viteză foarte mare, conectat la lume prin tehnologia GPS, dar deconectat de propriul simț al direcției.
Indivizii vorbesc, postează, distribuie, apreciază și trimit mesaje pentru a evita confruntările liniștite cu propriile gânduri neexplorate.
Gândirea profundă, contemplarea și reflecția devin rare si de scurtă durată în această cultură a accesului instantaneu. Sunt necesare abilități de gândire critică și inteligenţă fluidă în ansamblu. Există diferite puncte de vedere cu privire la dependența de smartphone şi implicit de tehnologie, indiferent dacă acestea implică dependența de mediu în sine sau dacă mediul este doar un promotor al altor dependențe.
Trei puncte de vedere s-au desprins în principal cu privire la această problemă: individul poate fi dependent de smartphone în sine; individul este dependent de smartphone doar pentru că tipurile de conținut de care este interesat sunt accesibile exclusiv prin intermediul mediului respectiv; și individul este dependent doar de conținutul pe care smartphone-ul îl face accesibil și nu de mediul în sine. Punctul de vedere incident sau aplicabil diferă în funcţie de comportamentul sau conflictul psihic care predomină în viaţa individului la un moment dat.
Utilizarea patologică a telefonului a dat naştere la o serie de terminologii noi, cum ar fi nomofobia, vibraţia fantomă şi textafrenia.
“Nomofobia” se referă la frica de a rămâne fără smartphone şi la imposibilitatea de a-l folosi şi de a fi conectat la mediul online, persoana în cauză experimentând sentimente de anxietate şi stres, uneori chiar adevărate atacuri de panică însoţite de simptome fizice, precum durere în piept, respiraţie greoaie, palpitaţii, transpiraţie şi tremur. Persoanele cu nomofobie se tem de faptul că ar putea să nu aibă smartphoneul aproape, acesta fiind sursa unui confort psihologic generat de permanenta capacitate de a avea acces la informaţii, comunicare şi socializare, motiv pentru care îşi iau smartphoneul oriunde merg, îl verifică în permanenţă, inclusiv în situaţii cu potenţial extrem de periculos, cum ar fi şofatul.
Un alt fenomen modern asociat cu utilizarea prelungită a smartphoneului este cunoscut sub denumirea de „vibraţie fantomă” sau „learned body habit” , care se caracterizează prin senzaţia că smartphoneul vibrează sau sună când, în realitate, nu se întâmplă acest lucru.
O altă tulburare dată de dependenţa de telefon, textafrenia, este o combinaţie între halucinaţiile auditive şi amăgirea pe care o trăieşte persoana care crede că a auzit un ton de mesaj, fără a primi
vreun mesaj real, sau care are senzaţia că aude tonul unui mesaj chiar dacă are telefonul pe modul silenţios.
Studii recente indică o prevalență crescută în rândul adolescenților și tinerilor adulți. Până la 40% dintre tineri raportează simptome compatibile cu dependența de smartphone. FOMO este prezent la peste 60% dintre utilizatorii activi de rețele sociale.
Potrivit Raportului Hootsuite Digital 2021, în România existau în 2021 peste 26 de milioane de conexiuni mobile, ceea ce înseamnă 135,6% raportat la populaţia ţării.
FOMO acționează ca un factor de întreținere și agravare a dependenței de smartphone, ambele fiind mediate de reglarea emoțională deficitară, stimuli sociali intermitenți și mecanisme cognitive distorsionate (Wang, J. et al., 2019).
Legătura dintre stima de sine, stilul de atașament și dependența de smartphone este susținută de numeroase studii (Chopik & Peterson, 2014, Keefer, L.A., Landau, M.J., Rothschild, Z.K., and Sullivan, D., 2012). Un studiu recent arată că ataşamentul anxios corelează pozitiv cu SPA, în vreme ce ataşamentul evitant nu corelează cu SPA (Parent, N., Bond, T.A. & Shapka, J.D., 2023).
SPA corelează pozitiv cu anxietatea, depresia, stresul şi stima de sine scăzută, şi negativ cu performanţa academică (Tarik, T. et al., 2023).
Stima de sine scăzută este frecvent corelată cu comparație socială pe rețelele sociale, nevoia de validare externă, disocierea de stările emoţionale neplăcute. Smartphone-ul devine un instrument de reglare a imaginii de sine si de tolerare a emotiilor neplacute, însă folosit excesiv, conduce la accentuarea sentimentelor de inadecvare și la o scădere suplimentară a stimei de sine.
Legătura dintre cele variabilele stima de sine, atasament anxios si dependenta de smartphone poate fi descrisă drept circulară: un stil de atașament anxios favorizează stima de sine scăzută care care conduce la dependență de smartphone (pentru validare/evitare), iar pe de alta parte utilizarea compulsivă a smartphone-ului duce la comparații sociale, distanțare emoțională și oboseală mentală, ceea ce conduce la o si mai mare scadere a stimei de sine și întărește patternurile atașamentului anxios.
Smartphone-ul nu este numai un mijloc de comunicare, ci contribuie la crearea şi menţinerea de relaţii interumane, plata facturilor şi realizarea de cumpărături, monitorizarea stării de sănătate, calendar, deşteptător (alarmă), jocuri, transport, etc astfel încât pare că întreaga viaţa de zi cu zi este concentrată într-un singur dispozitiv. Deci, se pune întrebarea dacă ataşamentul faţă de telefonul mobil este doar un fenomen cultural al secolului al XXI-lea sau o dependenţă reală.
Există astfel o linie fină între utilizarea normală, sănătoasă, a smartphoneului şi cea compulsivă, patologică, care se conturează ca o dependenţă astfel încât este important să se facă
distincţia între utilizarea normală şi dependenţa de telefon, în condiţiile în care majoritatea oamenilor sunt conectaţi la internet prin intermediul dispozitivelor mobile. SPA interferează cu performanţa la locul de muncă sau şcoală, precum şi cu relaţiile cu semenii; cei apropiaţi (mai ales părinţii) pot deveni îngrijoraţi în legătură cu timpul petrecut cu smartphoneul în mână.
Studiile demonstreaza ca dependenţa de smartphone afectează relaţiile sociale cu familia şi prietenii (Kim HJ et al., 2018) şi generează dereglări emoţionale, disconfort, afectarea somnului şi dureri corporale (Alzhrani AM et al, 2023). Dintre problemele de ordin somatic, cele mai frecvente sunt deteriorarea vederii şi patologia coloanei vertebrale.
SPA poate conduce, indirect, la accidente sau alte vătămări. O situaţie particulară şi extrem de periculoasă ţine de utilizarea smartphone-ului în timpul şofatului. Consecinţe negative majore pot apărea chiar dacă nu există interacţiune propriu-zisă cu smarphone-ul, ci doar din cauza notificărilor pe telefon care persoana le aude sau vede in timp ce sofeaza (Daraj LR, et al. 2023).
Până în prezent, utilizarea problematică a smartphone-ului a fost examinată în legătură cu simptomele de sănătate mintală (de exemplu, anxietate, stres, depresie, conform Ha JH et al., 2007), factorii de personalitate (de exemplu, nevrotism, impulsivitate, conform Demirkan AK, 2024), și autocontrol scăzut, stimă de sine scăzută, conform Fischer-Grote et al., 2019.
Dependenţa de smartphone generează distres psihologic, respectiv anxietate şi depresie (Kostyrka-Allchorne K. et al., 2023). Depresia este semnalată de retragerea socială și incapacitatea de a se bucura de activități, printre alte simptome. Tulburarea progresează adesea incremental, fără să fie declanşată de un episod anume, şi se manifestă prin izolare şi însingurare (Lian, L., 2018).
Procrastinarea, somnul necorespunzător, singurătatea, anxietatea şi depresia mediază relaţia dintre SPA şi distresul psihologic (Daraj LR, et al. 2023).
Cyberbullying mediază de asemenea relaţia dintre SPA şi distresul psihologic (Lei LY et al., 2020). Depresia şi ADHD corelează pozitiv cu SPA (Lim PK et al., 2021). SPA afectează starea de bine pentru că acaparează resurse, energie, rezilienţă (Su P. & He M., 2024).
SPA, prin raportare la folosirea social media, se regăseşte mai mult la femei (Orben A., 2020), iar, prin raportare la gaming şi video-uri scurte, se regaseste mai mult la bărbaţi (Odgers CL & Jensen MR, 2020).
Agreabilitatea şi constiinciozitatea sunt factori care prezic negativ SPA, în vreme ce nevrotismul e factor care prezice pozitiv SPA. Extroversiunea şi deschiderea nu sunt factori predictori ai SPA (Marengo, D., Sindermann, C., Elhai, J. D., Montag, C., & Settanni, M., 2020). Depresia, anxietatea, stresul şi nevrotismul pot prezice semnificativ nivelul de SPA (Otero-López JM, Santiago MJ, and Castro MC, 2023).
Cei cu scheme de adaptare timpurii nesănătoase au o probabilitate mai mare de a dezvolta SPA; de asemenea, disfuncţiile familiale (violenţa şi dependentele părintilor) contribuie la dezvoltarea SPA (Arpaci, I., 2019).
Căutarea de senzaţii (sensation seeking) e asociată cu SPA (Wang, J. et al., 2019). FOMO denotă o îngrijorare majoră că cineva este exclus de la participarea la experiențele plăcute pe care le-ar putea avea alții. Conectarea prin smartphone este deosebit de atractivă datorită accesului
imediat la informații despre prieteni și evenimente, iar persoanele cu un nivel ridicat de FOMO ar putea gravita către aceste medii. De aceea, restricționarea accesului la aceste medii poate provoca simptome legate de sevraj. Studiile atestă o asociere pozitivă între FOMO și utilizarea excesivă continuă a smartphone-urilor (Wang, J. et al., 2019).
SPA corelează pozitiv cu tulburările alimentare şi izolarea socială, precum si cu afectarea funcţională, simptomele de retragere şi oboseală (Kostyrka-Allchorne K. et al., 2023). De asemenea, trecutul marcat de experienţe negative, prezentul dedicat hedonismului şi viitorul conceput într-o notă fatalistă corelează pozitiv cu SPA (Odgers CL & Jensen MR, 2020).
Pe de alta parte, auto-eficacitatea şi satisfacţia în legătură cu propria viaţă corelează negativ cu SPA (Tarik, T., et al., 2023).
2.1.1. Modelul neurobiologic al dependenței comportamentale
Acest model sugerează că notificările imprevizibile activează sistemul dopaminergic de recompensă, asemănător cu mecanismele întâlnite în dependențele de substanțe (Montag et al., 2019). Smartphone-ul devine astfel un „dispozitiv de recompensă” ce întreține comportamentul compulsiv de verificare.
2.1.2. Teoria autoreglării
Potrivit acestei teorii, dificultățile în reglarea emoțiilor și impulsurilor conduc la utilizarea telefonului ca strategie de coping disfuncțional (Elhai et al., 2018). Utilizatorii încearcă să evite emoțiile negative, apelând la activități online cu efect de distragere.
2.1.3. Teoria comparației sociale
Rețelele sociale facilitează comparații constante între sine și ceilalți, ceea ce poate duce la scăderea stimei de sine și la apariția fricii de a rata experiențe (FOMO), fenomen des întâlnit în utilizarea problematică a smartphone-ului (Appel et al., 2016).
2.1.4. Modelul condiționării operante
O posibilă explicaţie pentru această dependenţă este legată de principiile condiționării operante (Skinner, 1963). Din această perspectivă, se consideră că atunci când o persoană experimentează un efect pozitiv de la angajarea într-o activitate pe smartphone-ul său (de exemplu, vorbind cu persoana iubită) este mai probabil să se angajeze din nou în acea activitate specială (adică întărire pozitivă). Același lucru se poate spune și despre întărirea negativă (adică eliminarea sau reducerea stimulilor aversivi), cum ar fi atunci când o persoană își folosește smartphone-ul pentru a scăpa de o situație socială inconfortabilă prin angajarea cu dispozitivul său (Roberts et al., 2014).
2.1.5. Teoria atașamentului
Teoria atașamentului (Bowlby, 1969) poate explica de ce adolescenţii şi tinerii adulți dezvoltă relații de atașament cu smartphone-urile lor și le folosesc pentru a-și satisface nevoile de atașament (Ting, C. H., & Chen, Y. Y., 2020). Potrivit lui Bowlby (1969), presupusa funcție biologică a
sistemului de atașament este de a proteja indivizii de pericol, asigurându-se că aceștia mențin relaţii apropriate cu persoane care le oferă siguranţă și susținere (adică cu ținte de atașament). În acest fel, utilizarea smartphoneului ca sursă de siguranță, confort și securitate poate conduce la formarea unei legături de atașament cu smartphone-ul, motivată de încercarea individului de a se apăra de vătămări psihologice (Parent, N., Bond, T.A. & Shapka, J.D., 2023).
Într-adevăr, bazându-se pe afirmația lui Bowlby (1969) că ţintele de atașament există într-o ierarhie ce pleacă de la persoana de atașament primar, Hazan & Shaver (1994) au subliniat că, deși diferă în importanța lor, oamenii devin în mod normal atașați de mai multe fiinţe și chiar de obiecte neînsuflețite.
În sprijinul acestui fapt, cercetările au arătat că indivizii formează cu ușurință atașamente cu ţinte non-umane (de exemplu, animale de companie potrivit lui Archer & Ireland, 2011, și obiecte materiale potrivit lui Keefer et al., 2012; Konok et al., 2016; Konok et al., 2017) și că aceştia derivă securitatea de la aceste ţinte în virtutea disponibilității lor percepute.
Astfel, similar cu atașamentul față de oameni, atașamentul față de obiecte (de exemplu, smartphone-uri) reflectă caracteristicile majore ale legăturilor de atașament (adică proximitatea obiectului de atașament oferă un sentiment de securitate individului și un refugiu sigur în situații de primejdie, astfel încât separarea de obiect duce la anxietatea de separare potrivit Bowlby, 1969; Hazan & Shaver, 1994).
Într-adevăr, obiectele de atașament (de exemplu, smartphone-urile) reprezintă o sursă de confort și devin ținte de atașament prin asocierea învățată, oferind un soi de alinare atunci când un individ este tulburat (Bretherton, 1985; Passman, 1987).
De exemplu, în copilărie, s-a teoretizat că, pe măsură ce copiii învață să asocieze pătura cu căldura fizică, moliciunea și plăcerea, ei pot dezvolta un atașament față de obiect și pot folosi obiectul pentru a înlocui sentimentul de confort și securitate oferit de obicei de figura lor principală de atașament (Bowlby, 1969; Passman, 1987).
Mai mult, odată ce obiectele de atașament (de exemplu, smartphone-urile) sunt asociate cu rezultate pozitive, folosirea lor oferă un sentiment de confort în general, chiar și în absența unui factor de stres (Bowlby, 1969).
Înclinația unui individ de a forma noi relații de atașament (de exemplu, atașamentul față de smartphone-uri) este influențată de predispoziția sa la atașament, în general conceptualizată sub forma atașamentului anxios și a atașamentului evitant (Bowlby, 1969; Chopik & Peterson, 2014).
Aceste dimensiuni ale atașamentului apar din modelele interne ale unui individ privind relațiile de atașament, care sunt dezvoltate pentru prima dată în copilărie (Bretherton, 1985; Crowell et al., 2008).
În mod specific, Bowlby (1969) a emis ipoteza că indivizii dezvoltă reprezentări ale semnificației relațiilor strânse și că aceste reprezentări, denumite modele interne, constau în credințele și așteptările lor cu privire la modul în care funcționează relațiile de atașament.
În acest fel, aceste modele interne formează o reprezentare mentală, completată cu credințe, așteptări, emoții și tendințe de acțiune bazate pe experiență, care ghidează comportamentele de atașament de-a lungul vieții (Bowlby, 1969; Hazan & Shaver, 1994) și formează baza pentru
dimensiunea atașamentului unui individ, care influențează ulterior tendința acestuia de a forma noi relații de atașament (de exemplu, atașamentul față de smartphone-uri).
Potrivit lui Bowlby (1969), interacțiunile cu ţinte de atașament disponibile și receptive promovează un atașament securizant prin facilitarea funcționării optime a sistemului de atașament. Cu toate acestea, atunci când ţintele de atașament nu sunt disponibile în mod viabil, indivizii dezvoltă strategii defensive prin hiperactivarea sau dezactivarea sistemului de atașament. Aceste strategii reflectă dimensiunile atașamentului, fie prin hiperactivarea sistemului de atașament (ataşament anxios), fie prin dezactivarea sistemului de atașament (ataşament evitant).
Pentru cei cu un atașament anxios, activarea sistemului de atașament ca răspuns la o amenințare percepută (de exemplu, lipsa de disponibilitate percepută a altora apropiați) îi propulsează să ia măsuri pentru a restabili echilibrul și a recâștiga un sentiment de securitate (de exemplu, prin căutarea excesivă de reasigurare și hipervigilență la semne de posibilă respingere și detașare, și folosirea unui obiect înlocuitor pentru a înlocui sentimentul de confort și securitate oferit de obicei de ţinta lor principală de atașament (Bowlby, 1969; Passman, 1987).
În acest fel, atunci când se dezvoltă un atașament față de un anumit obiect (de exemplu, smartphone-ul), prezența acelui obiect oferă un sentiment de securitate în situații de suferință, permițând dezvoltarea unor strategii de reglare emoțională și coping și, astfel, experiența unei anxietăți mai mici (Bowlby, 1969).
În timp ce atașamentul, cu dimensiunile sale, apare pentru prima dată în copilărie, ca urmare a modelelor interne ale relațiilor de atașament (Bowlby, 1969), la vârsta adultă tânără, dimensiunile atașamentului sunt cel mai bine exprimate în relațiile cu partenerii romantici, deoarece acestia ocupă aproape exclusiv poziția ţintei primare de atașament (Fraley et al., 2000; Hazan & Shaver, 1994).
În acest fel, ipoteza este că adulții tineri cu atașament anxios au mai multe șanse să formeze atașamente faţă de smartphone-urile lor ca mijloc de depășire a acestor sentimente percepute de nesiguranță. Într-adevăr, acest lucru a fost susținut de lucrările lui Konok si colaboratorii (2016), care au constatat că adulții tineri formează cu ușurință atașamente faţă de smartphone-urile lor și că acest lucru este valabil mai ales pentru cei cu atașament anxios, așa cum au fost evaluați în relațiile lor cu partenerii romantici.
Mai mult, în sprijinul acestui lucru, studiile lui Keefer şi colaboratorii (2012) au arătat că persoanele amorsate cu incertitudine relațională au experimentat mai multă anxietate de separare după ce au fost separate de smartphone-urile lor.
În schimb, persoanele cu atașament evitant, caracterizate prin încercări cronice de a inhiba activarea sistemului de atașament ca mijloc de minimizare a stresului emoțional (Chopik & Peterson, 2014), s-au dovedit a fi mai puțin susceptibile de a forma atașamente faţă de smartphone urile lor, deoarece aceste persoane tind să evite formarea de noi legături de atașament în general (Parent & Shapka, 2020).
Atunci când se ia în considerare potențialul smartphone-ului de a servi drept țintă de atașament este important să se ia în considerare funcția duală a dispozitivului. Mai exact, smartphone-ul poate
acționa atât ca țintă de atașament în sine, cât și ca mijloc prin care se pot accesa alte ținte de atașament (umane).
În acest fel, este posibil ca manifestările atașamentului de smartphone să apară din utilizarea deliberată a dispozitivului ca mijloc de facilitare a relațiilor cu ceilalți apropiați. Pentru a explica acest lucru, atât Konok şi colaboratorii (2016), cât și Keefer şi colaboratorii (2012), în studiile lor privind atașamentul faţă de smartphone, au analizat percepțiile participanților asupra funcției de facilitare a relației de către dispozitiv lor.
Ambele studii au concluzionat că atașamentul participanților faţă de smartphone-urile lor nu a depins de gradul în care au perceput dispozitivele lor ca fiind cruciale pentru menținerea relațiilor lor. Acest lucru sugerează că atașamentul lor a fost față de smartphone-ul lor în sine, și nu numai față de smartphone ca mijloc de accesare a altor ținte (umane) de atașament.
Mai mult, similar cu dependențele de consumul de substanțe, utilizarea problematică a smartphone-ului a fost teoretizată ca incluzand caracteristici de bază ale comportamentelor de dependență (adică utilizarea permanenta, pierderea controlului, modificarea dispoziției, netolerarea absentei, inhibarea emotionala, conflictul intrapsi și recidiva, Billieux et al., 2015; Griffiths, 2005).
Studiile din ultimii 5 ani indică eficiența terapiei bazate pe mindfulness, a terapiei prin acceptare și angajament (ACT), precum și a intervențiilor digitale asistate (precum aplicațiile de reducere a timpului petrecut online) în diminuarea comportamentului adictiv legat de smartphone (Gong et al., 2021; Zhang & Wu, 2020; Sharma et al., 2020).
Intervențiile bazate pe mindfulness s-au dovedit eficiente în diminuarea utilizării problematice a smartphone-ului, atât în rândul adolescenților, cât și al adulților tineri. Studiile experimentale au arătat că programele de mindfulness, chiar și cele de scurtă durată (de exemplu, o singură sesiune de 30 de minute sau module de 4-8 săptămâni), conduc la scăderea semnificativă a scorurilor de dependență de smartphone, la creșterea nivelului de autocontrol și la reducerea fenomenului de „mind wandering” (Gong et al., 2021; Sharma et al., 2020).
Eficiența acestor intervenții este explicată prin faptul că mindfulness-ul ajută la creșterea distanței perceptuale față de impulsurile de a utiliza telefonul, reduce reacțiile automate la stimuli de mediu și îmbunătățește reglarea emoțională. Un mecanism central identificat este rolul autocontrolului, care mediază efectul intervenției mindfulness asupra reducerii comportamentului adictiv: practicarea mindfulness-ului crește autocontrolul, ceea ce duce la o utilizare mai conștientă și mai puțin compulsivă a smartphone-ului.
ACT a demonstrat eficiență în reducerea dependenței de smartphone, a anxietății asociate și în creșterea autocontrolului, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung (Park, J., & Lee, S., 2020). ACT se concentrează pe dezvoltarea flexibilității psihologice, acceptarea impulsurilor și emoțiilor fără reacție automată, precum și pe angajamentul față de valori personale. Studiile au arătat că intervențiile ACT, desfășurate pe parcursul a 8 sesiuni, reduc semnificativ nivelul adicției de smartphone la studenți și adolescenți, fiind cel puțin la fel de eficiente ca alte terapii validate
empiric (Park, J., & Lee, S., 2020). Mecanismele cheie implicate includ acceptarea experiențelor interne dificile și orientarea spre acțiuni congruente cu valorile personale, ceea ce reduce comportamentele adictive de evitare și utilizare compulsivă (Kim, S., & Park, H., 2023).
Intervențiile digitale, precum aplicațiile mobile de gestionare a timpului petrecut online, reprezintă o abordare complementară validată empiric. Analizele recente asupra aplicațiilor de reducere a utilizării smartphone-ului arată o eficiență variabilă, dar semnificativă în scăderea timpului petrecut pe telefon și a scorurilor de utilizare problematică (Zhang, Y., & Wu, Q., 2020). Cele mai eficiente funcționalități identificate includ auto-monitorizarea, stabilirea de obiective, limitarea accesului la anumite aplicații și utilizarea modului „grayscale” pentru reducerea atractivității vizuale a ecranului. Intervențiile digitale sunt bine acceptate de utilizatori și pot fi integrate cu succes în planuri terapeutice mai ample, potențând efectele intervențiilor psihologice tradiționale (Zhang, Y., & Wu, Q., 2020).
2.3. Limite ale cercetării
În ceea ce privește dependența de smartphone, există o lipsă de consens în definirea criteriilor de diagnostic, multe studii indicând necesitatea clarificării acestora pentru a oferi o abordare uniformă și validă în cercetare și tratament (Kuss & Griffiths, 2015).
Studiile longitudinale sunt esențiale pentru a înțelege evoluția dependenței de smartphone pe termen lung. Acestea pot ajuta la identificarea factorilor de risc și la înțelegerea modului în care utilizarea excesivă a dispozitivelor mobile poate afecta sănătatea mentală și comportamentele sociale ale indivizilor pe parcursul timpului (Samaha & Hawi, 2016).
Lipsa consensului privind criteriile de diagnostic și necesitatea studiilor longitudinale sunt două limite semnificative în cercetarea dependenței de smartphone și a FOMO, așa cum sunt evidențiate în literatura de specialitate (Parent, Bond & Shapka, 2023; Billieux et al., 2015).
Criteriile variază între studii, unele folosind timpul petrecut pe dispozitiv, altele focusând pe impactul funcțional (e.g., interferență cu relațiile sau munca).
Majoritatea cercetărilor sunt transversale, limitând înțelegerea evoluției și a factorilor de risc (Kostyrka-Allchorne et al., 2023). Este necesar să se urmărească impactul pe termen lung al intervențiilor (e.g., mindfulness) și al schimbărilor tehnologice.
2.4. Direcții viitoare
In ultimii ani, au fost dezvoltate protocoale terapeutice integrate care combină terapia cognitiv comportamentală (CBT) cu tehnici de mindfulness pentru a aborda dependența de smartphone și alte tulburări legate de utilizarea excesivă a tehnologiei. Studiile arată că integrarea acestor abordări poate îmbunătăți semnificativ gestionarea comportamentelor compulsive asociate cu utilizarea telefonului mobil, reducând simptomele de anxietate și stres și îmbunătățind sănătatea mentală a indivizilor (Hofmann, Sawyer, Witt, & Oh, 2010; Chiesa & Serretti, 2009).
Cercetările recente pe tema FOMO au explorat acest fenomen dintr-o perspectivă trans culturală, indicând că FOMO este asociat cu simptome psihologice precum anxietatea și depresia. Studiile trans-culturale sugerează că acest comportament este influențat de factori culturali
specifici, dar și de utilizarea excesivă a tehnologiilor mobile și rețelelor sociale (Przybylski, Murayama, DeHaan, & Gladwell, 2013; Elhai, Dvorak, Levine, & Hall, 2017). Cercetările viitoare ar trebui sa conduca la standardizarea instrumentelor de evaluare (e.g., scală unică pentru SPA), si la studii pe cohorte mari care să analizeze dinamica dependenței în corelație cu schimbările socio-culturale.
2.5. Jurnale ştiinţifice relevante
Printre principalele reviste de specialitate în care se publică studii relevante despre dependența de smartphone și comportamentele asociate se numără:
– Cyberpsychology, Behavior, and Social Networking, publicat de Mary Ann Liebert, Inc., ISSN: 2152-2715 (print), 2152-2723 (online), abreviere ISO4: Cyberpsychol. Behav. Soc. Netw.
– Journal of Behavioral Addictions, publicat de Akadémiai Kiadó, abreviere ISO4: J Behav Addict.
– Mindfulness, publicat de Springer, abreviere ISO4: Mindfulness
– Computers in Human Behavior, publicat de Elsevier, abreviere ISO4: Comput. Hum.
3.1. Anamneza și screeningul initial
În prima etapă se colectează date demografice, istoricul utilizării smartphone-ului (durată zilnică, tipuri de aplicații utilizate) și se aplică un instrument de screening rapid, precum Smartphone Addiction Scale–Short Version (SAS-SV; Kwon, Lee, Won, Park, & Kim, 2013). Acest pas permite identificarea precoce a comportamentelor problematice și a necesității pentru o evaluare detaliată (Kwon et al., 2013; Elhai, Dvorak, Levine, & Hall, 2017).
3.2. Evaluarea detaliată/aprofundată
Urmează aplicarea unui set de chestionare auto-raportate pentru măsurarea intensității dependenței (Smartphone Addiction Scale [SAS] complet; Kwon et al., 2013), a tendințelor impulsive (Barratt Impulsiveness Scale–11; Patton, Stanford, & Barratt, 1995) și a nivelului de anxietate socială și FOMO (Fear of Missing Out Scale; Przybylski, Murayama, DeHaan, & Gladwell, 2013). Se evaluează și calitatea vieții (WHOQOL-BREF; WHO, 1998), deoarece dependența de smartphone poate afecta funcționarea socială și psiho-emoțională (Przybylski et al., 2013; Billieux, Philippot, & de Mol, 2015).
3.3. Variabile psihologice și motivația selecției
3.3.1 Frecvența și durata utilizării: aceste variabile sunt relevante datorită corelaţiei cu gravitatea simptomelor de dependență (Kwon et al., 2013).
3.3.2 Controlul impulsului și căutarea de senzații: aceste variabile sunt relevante datorită faptului că surprind tendințele spre utilizare compulsivă (Billieux et al., 2015).
3.3.3. Anxietate, depresie, FOMO: aceste variabile sunt relevante având în vedere că relația bidirecțională dintre dependența de smartphone și simptomatologia anxioasă/depresivă este bine documentată (Elhai et al., 2016; Samaha & Hawi, 2016).
3.3.4 Calitatea somnului și izolarea socială: există de asemenea o relaţie bidirecţională între dependența de smartphone şi ritmul somn-veghe, precum și interacțiunile sociale (Thomée, Härenstam, & Hagberg, 2011).
3.4. Instrumente și metode de evaluare
Instrumentele și metodele de evaluare utilizate în cercetarea dependenței de smartphone pot include atât chestionare standardizate, cât și interviuri semi-structurate, fiecare având roluri complementare în obținerea unei imagini comprehensive asupra fenomenului.
3.4.1. Chestionare standardizate
Acestea permit evaluarea cantitativă a nivelului de dependență și a componentelor psihologice asociate.
Exemple relevante includ:
– Smartphone Addiction Scale (SAS; Kwon et al., 2013), un instrument validat pentru măsurarea severității dependenței de smartphone;
– Mobile Phone Problem Use Scale (MPPUS; Bianchi & Phillips, 2005), care evaluează utilizarea problematică a telefonului mobil;
– Fear of Missing Out Scale (FOMOS; Przybylski et al., 2013), ce măsoară anxietatea legată de teama de a pierde evenimente sociale, factor asociat cu utilizarea excesivă a smartphone-ului.
3.4.2. Interviuri semi-structurate
Acestea oferă o perspectivă calitativă, facilitând identificarea și excluderea unor tulburări psihice comorbide care pot influența comportamentul adictiv. Un instrument frecvent utilizat este Structured Clinical Interview for DSM-5 (SCID-5; First, Williams, Karg, & Spitzer, 2015), care permite diagnosticarea tulburărilor psihotice, de dispoziție majore sau de personalitate.
3.4.3. Monitorizarea obiectivă a utilizării smartphone-ului
Pentru validarea datelor auto-raportate, este recomandată integrarea monitorizării obiective, prin capturi de ecran sau aplicații specializate de tracking, precum
RescueTime. Aceste metode oferă date precise privind timpul efectiv petrecut pe dispozitiv, contribuind la o evaluare mai riguroasă a comportamentului adictiv (Elhai et al., 2017).
Se face diferența față de tulburări precum tulburarea de anxietate generalizată sau depresia, în care utilizarea telefonului poate fi un simptom, dar nu o cauză principală. Se recomandă evaluarea funcționalității globale și a motivației pentru utilizare.
Tulburări de utilizare a internetului (Internet Gaming Disorder): se distinge prin focalizarea pe conținutul de gaming, nu pe ansamblul funcționalităților smartphone-ului (APA, 2013; WHO, 2019).
Tulburări de control al impulsurilor: primele criterii ICD-11 pentru dependențe comportamentale recomandă evaluarea gradului de pierdere a controlului vs. alte tulburări de control (Billieux et al., 2015).
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD): ADHD este o comorbiditate frecventă cu SPA; se folosesc scale specifice (Conners’ Adult ADHD Rating Scale; Conners, Erhardt, & Sparrow, 1999) pentru a diferenția simptomele de impulsivitate.
Tulburări obsesiv-compulsive (OCD): Scala Y-BOC (Yale-Brown Obsessive Compulsive Scale; Goodman et al., 1989) ajută la separarea gândurilor intruzive și comportamentelor ritualice de nevoia compulsivă de conectare.
Tulburări de anxietate socială: Social Phobia Inventory (SPIN; Connor et al., 2000) este utilizat pentru a exclude evitarea socială primară, nelegată de smartphone.
Ghiduri de referință
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.).
World Health Organization. (2022). ICD-11: International Classification of Diseases for Mortality and Morbidity Statistics.
British Psychological Society. (2017). Guidelines for the Assessment and Treatment of Clinical Digital Media Use.
Acest cadru de evaluare, bazat pe instrumente standardizate și ghiduri internaționale, asigură o diagnosticare riguroasă și diferențiere clară față de alte tulburări cu simptomatologie similară.
5. Modele de intervenție psihologică
Există o serie de modalităţi de intervenţie care pot avea un impact pozitiv în abordarea de SPA. Spre exemplu, modalităţile de atenuare a anxietăţii precum mindfulness, respiraţie, imagerie dirijată, training pentru dezvoltarea auto-controlului şi a auto-eficacităţii, implicarea în activităţi şi realizarea de obiective, strategii de reglare emoţională conduc la reducerea SPA (Mehmet, A., 2017).
Tot din seria acestor tehnici comportamentale de diminuare a SPA fac parte şi dezvoltarea relaţiilor sociale prin participarea la activităţi faţă în faţă, practicarea de hobbyuri şi activităţi în natură, folosirea smartphone-ului mai mult pentru activităţi legate de muncă decât pentru cele hedoniste (pentru a reduce întăririle pozitive), şi chiar stabilirea unor zile regulate pentru smartphone detoxifiere (Kim SH et al., 2024).
La nivel mai profund, o intervenţie psihologică cu rezultate pe termen lung este legată de rezolvarea în terapie a problemelor de ataşament anxios. Chiar dacă smartphone-ul generează sentimentul de securitate al disponibilităţii permanente, a companiei necondiţionate etc, – elemente căutate de cei cu ataşament anxios, – în cadrul terapiei pot fi găsite modalităţi de ataşament sau de coping mai sănătoase (Fraley et al., 2000).
Intervențiile psihologice aplicate în tratamentul dependenței de smartphone includ în principal psihoeducația și terapiile cognitiv-comportamentale (CBT), care s-au dovedit eficiente în modificarea comportamentelor compulsive și a schemelor cognitive disfuncționale asociate.
5.1. Psihoeducația
Psihoeducația are rolul de a informa clientul cu privire la mecanismele neurobiologice implicate în dependență, în special cele legate de sistemul dopaminergic, respectiv despre rolul dopaminei în întărirea comportamentelor repetitive, cum ar fi verificarea constantă a telefonului, accentuând modul în care recompensele intermitente (de exemplu, notificări, interacțiuni în social media) întăresc utilizarea compulsivă (Potenza, M. N., 2014); (Robinson, T. E., & Berridge, K. C. (2008).
În plus, prin psihoeducaţie, clientul este ajutat sa recunoască tiparele comportamentale, respectiv rutina automată (ex. întinsul după telefon imediat după trezire) şi factorii situaționali declanșatori (ex. plictiseală, anxietate socială) care contribuie la utilizarea excesivă (Volkow et al., 2019). Aceasta contribuie la creșterea insight-ului și la motivarea schimbării comportamentale.
5.2. Intervenții cognitiv-comportamentale (CBT)
CBT se concentrează pe identificarea și restructurarea gândurilor disfuncționale care întrețin utilizarea problematică a smartphone-ului, cum ar fi convingerea „dacă nu răspund, pierd ceva important”. (Young, 2011). De asemenea, sunt utilizate tehnici specifice de expunere și întârzierea impulsului, menite să reducă reacțiile automate și să consolideze autocontrolul (King et al., 2017).
CBT este considerată intervenția de primă linie, axându-se pe identificarea și restructurarea gândurilor disfuncționale legate de utilizarea smartphone-ului, precum și pe dezvoltarea strategiilor de coping pentru gestionarea impulsurilor compulsive (Beck, 2011; Young, 2011).
Exemple de exerciții CBT recomandate:
5.2.1. Jurnalul gândurilor disfuncționale: clientul este încurajat să identifice gândurile negative legate de utilizarea telefonului, să noteze contextul și emoțiile asociate, apoi să reformuleze aceste gânduri într-un mod realist și echilibrat (Beck, 2011).
5.2.2. Scala Fear of Missing Out (FOMO): evaluarea intensității temerii de a pierde informatii sau evenimente sociale și analiza dovezilor obiective privind această teamă, precum și explorarea beneficiilor unei perioade de deconectare (Przybylski et al., 2013).
5.2.3. Tehnica STOP: aceasta este o strategie de autoreglare care implică pași secvențiali – Stai pe loc, Trage aer adânc, Observă gândul/emoția/impulsul, Procedează conștient – pentru a întrerupe ciclul reacțiilor impulsive, conform tehnicilor folosite in terapia dialectic comportamentala (Linehan, 2015).
5.2.4. Stabilirea obiectivelor SMART: aceasta tehnica presupune definirea unor obiective specifice, măsurabile, abordabile, relevante și încadrate în timp, de exemplu reducerea timpului zilnic petrecut pe telefon la două ore, monitorizată prin aplicații de tracking a utilizării (Doran, 1981).
5.3. Mindfulness și Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT)
Intervențiile bazate pe mindfulness și ACT vizează dezvoltarea conștientizării impulsurilor și acceptarea disconfortului emoțional fără reacții automate sau impulsive. Prin exerciții specifice, clienții învață să observe senzațiile și gândurile dificile fără a le judeca, ceea ce facilitează autoreglarea comportamentală și reducerea reacțiilor compulsive (Hayes et al., 2012; Garland et al., 2015). Practica mindfulness ajută la creșterea conștientizării momentului prezent și la acceptarea disconfortului emoțional fără reacții automate, contribuind la reducerea comportamentelor compulsive (Hayes et al., 2012). Detoxifierea digitală, prin perioade programate fără utilizarea tehnologiei, este recomandată pentru resetarea relației cu dispozitivele digitale.
5.4. Reorganizare și disciplină digitală
Strategiile de reorganizare digitală includ eliminarea notificărilor neesențiale pentru a reduce factorii declanșatori ai utilizării compulsive a smartphone-ului. De asemenea, se recomandă implementarea unor reguli de detox digital progresiv, cum ar fi stabilirea unui interval zilnic de minim două ore fără utilizarea telefonului. Înlocuirea comportamentelor automate cu activități conștiente, precum lectura, conversațiile față în față sau petrecerea timpului în natură, contribuie
la reducerea dependenței și la creșterea prezenței în momentul prezent (Roberts et al., 2014; Panova & Carbonell, 2018).
In plus, reducerea notificărilor neesențiale, stabilirea unor limite clare privind timpul petrecut pe telefon și crearea unor „zone fără telefon” în spațiile personale sunt strategii practice ce sprijină modificarea comportamentelor automate (Antoniac, L. D., Huțul, T. D., Karner-Huțuleac, A., & Huțul, A., 2024).
5.5. Sprijinul social
Sprijinul social reprezintă un factor esențial în procesul de schimbare, implicând atât familia, cât și grupurile de suport, care pot oferi motivație și responsabilizare. Stabilirea unui contract de utilizare conștientă, negociat între client și cei apropiați, ajută la clarificarea angajamentelor și la menținerea disciplinei în utilizarea tehnologiei (Smith & Rupp, 2017; Young, 2011).
Implicarea familiei și a grupurilor de suport, precum și terapia de grup sau terapia familială, contribuie la creșterea motivației și la susținerea procesului de recuperare (Popa, C., & Ciobanu, A., 2013).
5.6. Managementul stresului și dezvoltarea competențelor socio-emoționale
Programele terapeutice includ tehnici de gestionare a stresului, întărirea abilităților de echilibrare emoțională și dezvoltarea strategiilor de rezolvare a problemelor, esențiale pentru prevenirea recidivei (Antoniac, L. D., Huțul, T. D., Karner-Huțuleac, A., & Huțul, A., 2024).
5.7. Intervenții non-psihologice pentru cazurile complexe
În situațiile cu comorbidități multiple sau cu manifestări severe, este necesară integrarea intervențiilor non-psihologice, precum tratamentul farmacologic, consilierea medicală și coordonarea interdisciplinară a îngrijirii (SAMHSA, 2025). Aceasta asigură o abordare holistică adaptată nevoilor individuale ale pacientului. Aceste recomandări sunt susținute atât de ghidurile internaționale, cât și de cercetările recente privind programele comunitare de prevenție și intervenție, care au demonstrat eficacitate în reducerea dependenței și îmbunătățirea funcționării psihosociale (Roberts et al., 2014; Smith & Rupp, 2017).
Exemple de studii de caz în intervențiile psihologice pentru dependența de smartphone
Studiu de caz 1: Maria, 20 de ani
Maria, studentă în anul II, se confruntă cu anxietate crescută în situațiile în care nu are acces la telefonul mobil, manifestând un comportament compulsiv de verificare a dispozitivului de peste 100 de ori pe zi.
În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, a fost identificat un gând automat disfuncțional: „Dacă nu sunt online, pierd ceva important”. Prin restructurare cognitivă, acest gând a fost înlocuit cu o formulare adaptativă: „Este în regulă să fiu prezentă în realitate, nu voi pierde ceva esențial”.
În plus, Maria a aplicat tehnici de expunere graduală, lăsând telefonul într o altă cameră pentru 30 de minute zilnic, crescând progresiv durata acestei perioade, ceea ce a condus la reducerea anxietății și a comportamentului compulsiv (Beck, 2011; Young, 2011).
Studiu de caz 2: Andrei, 22 de ani
Andrei utilizează rețelele sociale pentru a se compara constant cu ceilalți, ceea ce a condus la scăderea stimei de sine și la episoade depresive. În cadrul terapiei, a fost introdus în practica mindfulness ghidat, care l-a ajutat să observe gândurile fără a le judeca, reducând astfel impactul negativ al comparațiilor sociale.
De asemenea, a implementat strategii de reorganizare digitală, precum stabilirea unor zone fără telefon în locuință și reluarea activităților recreative, cum ar fi pictura, contribuind la îmbunătățirea stimei de sine și la echilibrarea emoțională (Hayes et al.; Garland et al., 2015).
Dependența de smartphone și fenomenul FOMO reprezintă probleme actuale cu un impact semnificativ asupra sănătății mintale, în special în rândul tinerilor. Studiile recente evidențiază corelații puternice între utilizarea excesivă a smartphone-ului și apariția simptomelor de anxietate, depresie, insomnie și scăderea stimei de sine (Popa, 2013.
FOMO, ca factor psihologic, amplifică utilizarea compulsivă a rețelelor sociale și contribuie la deteriorarea bunăstării emoționale și sociale (Medicover, 2023).
Intervențiile eficiente în gestionarea acestei problematici necesită o abordare integrativă care să combine psihoeducația, restructurarea cognitiv-comportamentală, tehnicile de mindfulness și modificarea obiceiurilor digitale. Psihoeducația joacă un rol esențial în creșterea insight-ului pacientului asupra mecanismelor neurobiologice implicate, în special cele legate de sistemul dopaminergic, și în conștientizarea tiparelor automate și a factorilor declanșatori situaționali (Volkow, Koob, & McLellan, 2019). Terapia cognitiv-comportamentală ajută la identificarea și restructurarea gândurilor disfuncționale care întrețin utilizarea compulsivă, în timp ce mindfulness și terapia prin acceptare și angajament (ACT) sprijină acceptarea disconfortului emoțional și autoreglarea impulsurilor (Beck, 2011; Hayes et al., 2012).
De asemenea, reorganizarea digitală, prin eliminarea notificărilor neesențiale și implementarea unor reguli progresive de detox digital, combinată cu sprijinul social și coaching-ul, contribuie la reducerea dependenței și la promovarea unui comportament conștient în utilizarea tehnologiei (Roberts, Yaya, & Manolis, 2014; Smith & Rupp, 2017).
Prevenția și educația digitală constituie fundamentul esențial în abordarea dependenței de smartphone și a fenomenelor conexe, fiind necesară implementarea unor strategii comprehensive de informare și dezvoltare a competențelor digitale sănătoase încă din perioada adolescenței.
Strategiile preventive includ stabilirea unor limite clare privind timpul de utilizare a dispozitivelor, crearea de zone și momente fără telefon, dezactivarea notificărilor neesențiale și încurajarea activităților alternative, cum ar fi sportul, hobby-urile creative și interacțiunile sociale față în față (Antoniac, L. D., Huțul, T. D., Karner-Huțuleac, A., & Huțul, A., 2024). De asemenea, educația parentală și implicarea familiei în monitorizarea și modelarea comportamentului digital sunt cruciale pentru dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase la tineri.
Prin urmare, prevenția și educația digitală trebuie integrate în programele școlare și comunitare, pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a competențelor digitale și pentru a reduce incidența problemelor psihologice asociate utilizării excesive a tehnologiei.
Leave A Comment